Suntem impreuna de patru ani si ne intelegem bine. Uneori se mai ivesc momente de perplexitate ca sa le spun asa, legate de problemele copilului lui din prima casatorie, dar pana acum am reusit sa le depasim, cu rabdare, cu artificii, mici negocieri, discutii si tot felul de alte metode mai mult sau mai putin originale, pentru a ne pastra relatia si a reusi sa mergem impreuna inainte.

Lucrurile au luat o intorsatura neasteptata in ultima perioada, de cand fiul lui, in varsta de 17 ani, a inceput sa foloseasca droguri si sa iasa cu baieti mult mai mari decat el - nimeni nu se mai poate intelege cu el.

Eu stiu destul de putin despre droguridoar ceea ce am vazut prin filme si ce mai citesc pe internet si prin ziare, dar destul ca sa inteleg ca problemele noastre sunt abia la inceput.

Din cauza situatiei ingrijoratoare a copilului si relatia noastra are de suferit, desi incerc tot ceea ce-mi sta in putinta ca sa o scoatem cumva la liman.

In ultima vreme am inceput insa sa dau semne de obosealanu stiu pana unde voi reusi sa merg cu rabdarea si cu gradul de implicarenu sunt mama lui adevarata si desi pana acum am reusit sa evitam conflictele, simt ca lucrurile incep sa alunece pe o panta periculoasa.

I-am restrictionat vizitele acasa la mine, pentru ca am gasit ascunse in baie plante dubioase uscate si cu miros dulceag intr-un pachetel dosit bine sub dulapiorul de medicamente. Tatal m-a inteles pe moment si am hotarat de comun acord ca e mai intelept sa stam fiecare acasa la el pentru o bucata de vreme, pana ce o sa-i treaca toana adolescentina, dar eu am incercat sa-i explic teama mea cu privire la droguri - asta nu e doar o toana, ci inceputul unei probleme serioase, care ar trebui tratata cu multa atentie pana ce nu e prea tarziu si lucrurile nu scapa complet de sub control. A fost prima noastra cearta.  A iesit trantind usa, dupa ce mi-a aruncat dur ca nu are nevoie de sfaturile mele pentru a-si creste bine copilul. Punct.

Inutil sa mai spun cat a durut.

Dupa cateva zile, fara sa cunoasca problemele noastre de acasa, secretariatul scolii m-a sunat sa ma informeze ca baiatul absenteaza mult si risca sa piarda anul scolar daca nu putem sa-i motivam absentele oficial. Cum tatal este tutorele legalla divort copilul i-a fost incredintat spre crestere si educare, mama fiind disparuta fara urma de mai multi anil-am sunat imediat si uite-asa am capatat a doua cearta. Mi-a reprosat ca abia astept sa-i aduc la cunostinta lucruri negative legate de copilul lui, ca astfel sa-l silesc sa-si abandoneze fiul pentru a-mi satisface dorinta egoista de a sta doar cu mine. Din nou punct.

Inutil sa va spun ca a durut si mai tare.

Asa ca ma aflu intr-o faza in care incep sa ma intreb cat de mult trebuie sa ma implic in povestea asta acum, dupa ce relatia noastra a implinit patru ani? Cine se putea astepta la o asemenea surpriza? Mi-e teama ca la varsta noastra o ruptura e tare greu de remediat. Ii inteleg disperarea de parinte si as dori sa-i stau alaturi, dar el ma indeparteaza cu brutalitate si insistand n-as face decat sa agravez lucrurile. Sa ma retrag si sa astept? Si ce sa astept? Exista o cale de rezolvare a problemei astfel incat sa putem salva copilul chiar daca sacrificam relatia noastra? A mai trecut cineva printr-o astfel de experienta?