Am implinit de curand 18 ani si desi ma aflu la pragul tineretii responsabile, am acumulat deja experiente triste cu duiumul, incepand cu relatia tulbure si agitata dintre parintii mei, care a sfarsit, asa cum era si de asteptat, cu un divort rasunator, al carui ecou inca il mai am in urechi, continuand cu tentativele mele continue de a-mi proteja fratiorul mai mic de iesirile lor nervoase, plus o lupta crancena care a durat mai bine de un an de zile, cu o boala perfida si mai putin cunoscuta pe la noi, care se cheama anorexie.

Dar una peste alta, ma gandesc ca odata atins fundul abisului, nu mai ramane altceva de facut decat sa incepi sa urci inapoi si privesc cu nadejde la zorii noii zile de azi, intrezarind infinite inceputuri de drum pentru mine, asemenea unor ramificatii cu nebanuite cai si carari de strabatut. Pe care din ele sa apuc?

Privind in urma, as putea lasa sa-mi scape un suras trist, sa ma simt puternica si increzatoare in propriile mele forte, pentru ca sunt linistita si norocoasa, pentru ca am cunoscut de curand iubirea. O iubire puternica si cu atat mai frumoasa cu cat imi este impartasita in totalitate, de un baiat adorabil, bun si care stie sa ma faca sa rad ori de cate ori umbra tinde sa se apropie de privirile mele.

Fratiorul meu a crescut si el si sunt multumita de micutul barbat care se intrezareste in personalitatea lui, gandindu-ma ca poate si eu am avut partea mea, rolul meu important in cresterea lui, ca am daruit si acum primesc insutit ceea ce am oferit candva.

Miile de proiecte care-mi trec acum prin cap, sperantele pentru viitor, toate mi se par realizabile, ca si cum m-ar fi asteptat doar pe mineas putea sa fac orice: sa dau la facultate, sa ma angajez, sa ma casatoresc, sa fac un copiltrebuie doar sa ma hotarasc pe ce drum sa apuc, astfel incat sa nu am regrete mai tarziu.

Poate ca nu e graba, mai e si maine o zi, ma voi trezi intr-una din diminetile urmatoare si voi simti ca stiu exact ce am de facut, dar intre timp am inteles un lucru: chiar si in momentele in care te simti coplesit de disperare, cand pare ca totul e pierdut, exista mereu un mod de a infunta lucrurile cu curaj si de a gasi o solutie care sa te ajute sa depasesti momentele grele.

Cat e viata, e speranta!