Tanti Frusina a avut doar un fiupe Ionicanascut din tata nelegitim, siluita fiind in turla bisericii de un om de nimic, dedat la ticalosii fara pereche, acelasi care-i trimisese omul in Siberia ca detinut periculos, declarandu-l dusman al partidului si chiabur indreptat impotriva regimului comunist. Nimic din toate acestea nu era adevarat, caci pe Mitu nu-l interesa nici politica, nici alte dogme sau filozofii complicate, ci vroia doar sa-si vada de nevasta si de gospodaria lui linistit, dar tanti Frusina plati pretul frumusetii ei fara seaman, caruia i se dusese vestea dincolo de catunurile muntenesti.

Ionica fu un copil rezervat si tacut, caci oamenii din sat il priveau piezis, ca pe o poama care le sterpezea dintii, dar nu indrazneau sa-i zica vorbe aspre, caci o stiau pe tanti Frusina tare apriga la manie, macar ca era ca si vadana, fara barbat la casa ei, se fereau s-o starneasca si ea-l crescu pe Ionica asa cum putu si cum se pricepu mai bine, tinandu-l mai tot timpul langa ea si vorbindu-i cu glas domol, caci copilul era mai aparte decat oricare altul din sat.

- Maicuta, intreba el uneori, auzi cum suiera copacii?

Tanti Frusina il privea bland si-i spunea ca daca el aude, asta-i lucru mare, caci e har de la Domnul lasat si nu-i dat oricui sa auda glasul copacilor si murmurul florilor, iar el tacea si inchidea ochii ascultand cu si mai multa ravna codrul si poienele muntelui.

Apoi Ionica se facu mare si nu mai intreba de suiere si murmur, dar tanti Frusina il urmarea deseori cu ochii ingustati, cum isi apleaca urechea asupra vre-unui paraias, ca si cum ar fi auzit soapte numai de el stiute, sau cum se indoia de sale deseori asupra focului din vatra, gata-gata sa i se aprinda chica, ascultand trosnetul lemnelor prinse de vapaie, ca si cum ar fi deslusit un vaiet care-i asternea pe frunte o tristete mare.

Femeia intelese ca Ionica nu-i facut pentru a merge la scoala din sat, asa ca-l aduse la Bucuresti, la tatal meu, sa se sfatuiasca pe ce drum s-apuce baietul acela firav, cu ochii mari cat roata carului.

- Si zici ca aude glasul codrului, Frusina? o intreba tata cu gravitate in glas, iar ea incuviinta din cap si pe chipurile lor nu se putea citi nici urma de saga.

Tanti Frusina tinea mult la povetele tatei si-l respecta nespus, asa cum se cuvenea respectat fratele mai mare, ori incredintandu-si baietul judecatii lui era semn de adanca pretuire in inima ei de mama singura.

- Pai o avea har ne-nteles, Frusina, da’ eu zic sa-l ducem la scoala de muzica, sa-l vada un profesor mare, pe care-l stiu eu de nedejde si daca-i pe asa, ramane sa-l inscriem aici, la Bucuresti, la o sectiune artistica ce i s-o potrivi mai bine.

Si Ionica ramase, caci profesorul amuti de uimire cand baietul reproduse partituri grele pe care le exersa el la pian, doar dupa ureche, fara sa desluseasca o iota din semnele incalcite de pe foile muzicale.

Tanti Frusina il saruta pe frunte la plecare, il povatui de bine si-i lasa tatei o batista in care erau infasurati bani pentru scoala, multi bani, adunati de-a lungul vremii cu sudoarea fruntii ei.

Cu chipul impietrit de durere si de dragoste materna, tanti Frusina se intoarse la Bran, iar tata trimise cu regularitate instiintare de bine pentru cum mergea baiatul cu invatatura, caci profesorii il indragira cu totii nespus si se intreceau care sa-l instruiasca mai bine in ale muzicii. Ionica avea mare talent si ar fi putut deja sa cante cu Filarmonica de Stat, dar era prea mic de ani si nu se cadea sa-i umbreasca pe cei mari, care aveau familii de tinut si traiau de pe urma instrumentelor lor.

Cu timpul Ionica deveni atat de mestesugit cu pianul, incat fugi cu un vapor de lux american peste ocean si auziram ca isi lua numele de artist Johnny Strajeru si canta muzica de jazz pentru oamenii bogati.