Un lucru pot spune cu certitudine: intotdeauna mi-au placut copiii si intotdeauna m-am inteles foarte bine cu ei. Dar observ un lucru ciudat in ultima perioada, si anume faptul ca sunt tot mai rai, mai neascultatori si mai hiperactivi. Si nu e vorba despre 1-2 copii, ci de majoritatea lor.

Sa fie de vina mancarea si dulciurile pline cu substante sintetice? Sau este neglijenta parintilor? Sunt oare mai ocupati oamenii in ultima perioada, incat pun pe ultimul loc educatia propriilor copii? Sau vizionarea fara adulti a unor programe violente influenteaza agresivitatea micutilor din ziua de azi? Sincer, ma tem de ce vor deveni acesti copii care nu pot fi atenti nici doua minute la un lucru, sar sa te loveasca fara motiv, tipa non-stop si nu realizeaza urmarile actiunilor lor.

Voi ce parere aveti despre noua generatie in formare? Si ce masuri credeti ca ar trebui luate pentru disciplinarea "dracusorilor"? Oare psihologii pentru copii ar fi o optiune sau sunt bani aruncati pe geam?

Cunosc si eu cateva "rautati" ale unor prieteni si voi aprecia orice sugestie!
V-am pupat!

Personal, cum am mai spus si intr-un alt topic, am fost un copil asculatator. Singurele "probleme " pe care le faceam, le consider chiar comice. Imi doream multe papusi, caiete si creioane, placi cu piese de teatru (culmea nu toate pentru copii) si carti cu povesti. Eram fascinata! Mama trebuia mereu sa scoata, din portofel, bani ptr ele. Erau lumea mea!

Dar am destule exemple-n neam care ma contraiau si pe mine, ca copil. Verii mei erau rai, zvapaiati, afurisiti. Parintii nu luau nicio atitudine impotriva manifestarilor pline de rautate. Eu finalizam prin a refuza sa-i mai intalnesc.

Culmea, aceasta atitudine a ramas. Eu ador, in continuare, lumea cartilor, a literaturii, a desenului, picturii, netului, filmului, pieselor de teatru iar ei au ramas cu aceiasi doza de rautate, mereu pusi pe hartza, cu gandul sa mai scandalizeze pe cineva, sa mai faca pe cineva sa sufere . Si azi, ii evit. Nu imi face placere prezenta lor.

In ziua de azi, copii sunt la fel, uneori poate chiar mai obraznici.
Daca as fi parinte, nu stiu ce as face c-un astfel de copil . Probabil ca prima masura care as lua ar fi cea de a vorbi cu el, deschis, relaxata . As dori sa-i stiu opinia, sa-i cunosc doleantele, cum vede orice situatie si rezolvarile ce se impun in anumite cazuri. Daca ma depaseste atitudinea lui, cu siguranta as apela la un psiholog.I-as spune problema si as accepta sfaturi privind comportamentul deloc placut al copilul meu.

Da, si eu cred ca ultima solutie ar fi psihologul. Pentru ca astfel de copii nu percep nici un fel de comunicare, pur si simplu nu poti vorbi cu ei, pentru ca nu stiu sa fie atenti la nimic. Am incercat si eu sa vorbesc cu verisorul meu mai mic (are 5 ani) si functioneaza cam 5, maxim 10 minute, pentru ca nu se poate concentra si simte nevoia sa faca rautati dupa aceea, cred ca din plictiseala.

Ceea ce mi se pare si mai trist este faptul ca acesti copii nu mai stiu nici sa se bucure la lucrurile marunte...pentru ca le au pe toate. Nu pot uita cat de fericita eram cand imi cumparau ai mei blocuri de desen si carioci, eram in al noualea cer si nu-mi trebuia mai mult. De asemenea, priveam la fel de fascinata de fiecare data imaginile din cartile de povesti.

Copiii de azi am senzatia ca au prea multe lucruri amuzante, interesante, surprinzatoare si aventuroase (de exemplu jocurile pe calculator cu magii, lasere, transformari si alte minunatii), incat ajung sa nu mai aprecieze nimic care nu este spectaculos.
Si totusi cred ca in aceste comportamente, si educatia pe care o primesc de la parinti joaca un rol important...