Este aceasta expresie justificata? Oricaruia ia fost dat sa se indragosteasca. Face parte din natura umana. Nasterea acestui sentiment se petrece la nivelul constientului dar are redacini adanc infipte si in subconstient. De ce ne indragostim? Este doar un sentiment uman? Dupa parerea mea si alte specii experimenteaza acest sentiment dar la ele are o natura mai mult instinctuala pe cand la oameni, desi avand la baza tot o natura instinctuala (ideea de reproducere), el se dezvolata in planul cunoasterii umane.

Cum se naste ura fata de o persoana pe care odata am indragit-o? In realitate n-ar trebui sa fie asa deoarece, in dragostea pura barierele de ordin mental ar trebui sa fie depasite. Dar asta doar in cazuri exceptionale se intampla. Dragostea nu se manifesta doar la nivelul constiinte ea avand o componenta mai mult spirituala.

Cu toate acestea, natura mentala isi spune de multe ori amprenta si chiar ajunge s-o domine pe cea spirituala. Asta denota componenta duala a fiintei umane. Ura se naste la nivel mental mai tarziu capatand o componenta spirituala (negativa, spun eu).

As dori sa aud si alte pareri.
Iubitiva mult!!!

mihi scrie:Este aceasta expresie justificata? Oricaruia ia fost dat sa se indragosteasca. Face parte din natura umana. Nasterea acestui sentiment se petrece la nivelul constientului dar are redacini adanc infipte si in subconstient. De ce ne indragostim? Este doar un sentiment uman? Dupa parerea mea si alte specii experimenteaza acest sentiment dar la ele are o natura mai mult instinctuala pe cand la oameni, desi avand la baza tot o natura instinctuala (ideea de reproducere), el se dezvolata in planul cunoasterii umane.

Cum se naste ura fata de o persoana pe care odata am indragit-o? In realitate n-ar trebui sa fie asa deoarece, in dragostea pura barierele de ordin mental ar trebui sa fie depasite. Dar asta doar in cazuri exceptionale se intampla. Dragostea nu se manifesta doar la nivelul constiinte ea avand o componenta mai mult spirituala.

Cu toate acestea, natura mentala isi spune de multe ori amprenta si chiar ajunge s-o domine pe cea spirituala. Asta denota componenta duala a fiintei umane. Ura se naste la nivel mental mai tarziu capatand o componenta spirituala (negativa, spun eu).



As dori sa aud si alte pareri.
Iubitiva mult!!!

Cu ceva timp in urma, pe vremea cand - inca - credeam ca tot ce zboare se manaca si naivitatea mea nu fusese distrusa din radacini, am cunoscut un individ ce pe vremea aceea -in ochii mei- parea rupt din stele. A fost un eveniment marcant pentru mine. Eram in al noulea cer. Tanjisem dupa el, doi ani de zile, pandindu-l infocata prin cluburile constantene.
L-am iubit cu patima, cum n-as fi crezut ca pot sa iubesc pe cineva. Dar, intr-un final, l-am si urat din inima pentru toate mizeriile pe care i le-am suportat timp de 2 ani si 9 luni. Fusese cea mai despotica fiinta pe care o cunoscusem vreodata. Tirania lui ajunsese sa ma infioare. Marcata de evenimentele pe care mi le producea voit si de care nici nu vreau sa-mi amintesc, am ramas c-un gust amar si in ziua de azi. N-as fi crezut vreodata ca toata aceea imensa dragoste se poate transforma intr-o mare si oribil ura.

Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva. Oricat am spune si am vorbi, de la dragoste nu e decat un pas pana la ura. Si eu am experimentat asa ceva. Duredea din suflet se transforma in ura, iar dragostea parca nici n-a fost. Intradevar sunt multi...mitocani in lumea de astazi. Feminitatea nu mai este asociata frumusetii pe care trebuie sa o pretuiesti, ea devine un obiect ca oricare altul.

Pentru mine feminitatea a fost intodeauna un lucru ”sacru”. Femeia e cea care aduce viata in lume. Vei spune: si cei cu asta? Pai e. Sa aduci pe lume o noua fiinta, un nou suflet, aproape din nimic, mi se pare extraordinar. In ziua de astazi femeia a devenit mai mult (scuzatim expresia) un obiect de satisfacut barbati si o masina de facut copii.

Oricum sper ca aceste lucruri sa revina la normal. Femeia sa-si recapete rolul ei real in mintea barbatilor.
Iubiti-va mult!

Interesant...am mai auzit de dragoste care degenereaza in ura, dar cazuri reale nu. Banuiesc ca in cazul lui mystep daca nu exista doza aceea de naivitate nici nu-i dadea sanse respectivului.

Dar toti am trecut prin primele iubiri in care probabil am acceptat prea multe porcarii sau am fost noi personajele negative. Totusi, mie nu mi s-a intamplat sa imi urasc fostul ( stiu, e la singular...momentan sunt la al doilea prieten ) chiar daca nu mai suntem decat in relatie de salut, si eventual "ce faci, bine, pa".

Dar faptul ca nu il pot uri este datorat probabil si faptului ca l-am iubit chiar pana in momentul in care m-am despartit de el, pentru ca imi era foarte drag, dar am realizat ca nu ne potrivim.

Si in ceea ce priveste mitocanii, eu cred ca ei se mentin mitocani si nesimtiti atata timp cat le permitem, pentru ca daca vad ca nu le merg magariile se intimideaza si fug. Femeile puternice sperie barbatii slabi, iar barbatii puternici nu se impun prin comportament de mascul feroce, cu scheme si figuri.

schantelle_sha scrie:Interesant...am mai auzit de dragoste care degenereaza in ura, dar cazuri reale nu. Banuiesc ca in cazul lui mystep daca nu exista doza aceea de naivitate nici nu-i dadea sanse respectivului.

Dar toti am trecut prin primele iubiri in care probabil am acceptat prea multe porcarii sau am fost noi personajele negative. Totusi, mie nu mi s-a intamplat sa imi urasc fostul ( stiu, e la singular...momentan sunt la al doilea prieten ) chiar daca nu mai suntem decat in relatie de salut, si eventual "ce faci, bine, pa".

Dar faptul ca nu il pot uri este datorat probabil si faptului ca l-am iubit chiar pana in momentul in care m-am despartit de el, pentru ca imi era foarte drag, dar am realizat ca nu ne potrivim.

Si in ceea ce priveste mitocanii, eu cred ca ei se mentin mitocani si nesimtiti atata timp cat le permitem, pentru ca daca vad ca nu le merg magariile se intimideaza si fug. Femeile puternice sperie barbatii slabi, iar barbatii puternici nu se impun prin comportament de mascul feroce, cu scheme si figuri.

Naivitatea dar mai ales dragostea, dusa la extrem, ma impiedicau sa-i pot spune adio celui care-mi cucerise inima numai prin fizic. Regretam nespus ca nu aveam acea putere sa ma desprind de el si sa-mi vad, fericita, de viata. Ajunsesem sa ma rog sa-l pot lasa. Nu mai rezistam tratamentului aplicat zilnic. In unele zile, nu avea chef sa-mi vorbeasca si de cand ne intalneam si pana ne desparteam ( sa zicem 4 ore). El nu scotea un sunet, iar eu vorbeam ca si singura. Intr-un final, aterizam in casa foarte intrigata si indispusa de tacerea lui anormala, bolnava.

Bine ca trecut! Culmea ca si dupa ani ( cam 8 de atunci) cand imi amintesc, regret nespus c-am putut indura tratamente atat de inumane.

Dragostea e povestea vietii unei femei si un episod din viata unui barbat.

Dragostea e stofa naturii brodata cu imaginatie.

Dragostea e un foc de aloe care arde fara fum.

Dragostea e un tiran care nu cruta pe nimeni.

Dragostea e sarea vietii.

Dragostea e arhitectul Universului. ( Grecia Antica-Hesiod).

Dragostea e lucrul cel mai dulce si cel mai amar. ( Grecia Antica- Euripide)

Dragostea e radacina vietii. ( Africa)

Dragostea e un ocean, cel care nu stie sa inoate in el se ineaca. (Turcia).

Dragostea e ca pojarul: cu cat apare mai tarziu in viata omului, cu atat e mai rea.

Dragostea e ca doua flacari ce se imbina si se prefac intr-una singura. (China).

Dragostea e ca o planta agatatoare care se usuca si moare daca nu are nimic de imbratisat.

Dragostea e ca un crocodil pe fluviul placerii. (India).

Dragostea e ca burnita: ea cade usor, dar poate face sa se pravaleasca malurile.

Dragostea e ca floarea de voara: daca o mirosi discret ea parfumeaza,dar daca o desfaci e in curand acoperita de tantari si parfumul ei dispare.

Dragostea e ca umbra: pe munte nu poti s-o ajungi in mersul ei;in apa nu se teme de umezeala;in foc nu-i e teama ca se va arde.

Dragostea e ca un firisor de orez: transplantat, el rasare in alta parte. (Madagascar).

Dragostea e ca un cuib de vrabii pe care nu-l mai putem reface dupa ce l-am distrus. (Turcia).

Dragostea e ca ceata: nu e inaltime pe care sa n-o acopere. (Ungaria).

Nu este ură acel sentiment, ci doar durerea ca nu mai este fiinţa iubită in posesia ta. E firesc sa te răzvrătesti, să plângi, sa te intrebi de ce, cu ce am gresit, de ce asa si nu altfel.
Am crezut în fericire
înainte ca Destinul să-mi răscolească dezamăgirea.
***
Am crezut în speranţă
Înainte ca Viaţa să mă-nveţe ce e singurătatea.
***
Am crezut in iubire
Înainte ca Vântul să-mi îndoaie aşteptările
***
Am crezut in destin
După ce Plânsul şi-a spus povestea.

Putem vorbi de ură atunci când după o relaţie de ani...şi ani de zile în care ai construit atât sufleteşte, cât şi material cu persoana iubite...şi din vaste motive iubirea dispare...atunci ura începe să muşte...şi cum fiecare din noi are simţul proprietăţii...când are loc partajul se începe împroşcarea cu noroi...şi fiecare rupe...pisica în două!

Ura nu este ceva nefiresc chiar ea denota o implicare sentimentala foarte puternica si nu trebuie ca implicarea sau relatia sa fie de lunga durata. Exceptand cazurile patologice sau cele unde unul din parteneri este violent, indiferenta emotionala este o problema si nu ura pentru ca aceasta indiferenta arata doar ca partenerii nu au simtit nimic unul fata de celalalt ci doar au avut activitati comune care au ajuns la ceva intim din obisnuinta sau intamplator.

Este firesc sa degenereze la ura.

Cu totii care am iubit, am trecut prin acele etape de "am sa il/o omor pentru ceea ce m-a facut sa indur". Spre noroc, unii avem cei 7 ani de acasa si nu luam farfurii/scrumiere si aruncam dupa acea persoana sau ne batem samd....

In cazul meu, din iubire s-a transformat in doar cateva zile o ura totala, nu am devenit violent, doar am scris un email cu multe adevaruri "taioase" sa ii spun asa. A luat ceva vreme pana cand ura a trecut, apoi de o vreme pur si simplu nu mai acordam nici un fel de importanta acelei persoane. Nu inteleg persoanele care sunt capabile sa sufere si 10 ani pentru o persoana.

Da intradevar daca ai prins pestele mare, te inteleg, eu din pacate inca nu am prins asa ceva, nu am prins asa spus "jumatatea" deci nu am cum sa sufar asa de mult pentru o persoana, oricat de mult as fi iubit-o. Daca omul sta si analizeaza toata situatia, de obicei isi da seama cine si unde a gresit. Pentru mine sa sufar ani de zile, o persoana chiar trebuie sa merite, sa fie cineva.

Cand timp de ani de zile ma barfeste, isi bate joc de mine si se foloseste de mine, da...ma doare o vreme, urasc si sufar, apoi pur si simplu desconsider acea persoana ca cineva care ar face parte din specia umana, si trec mai departe. Observ ca nu era jumatatea, de fapt nu era nici macar sfertul , apoi trec mai departe privind spre viitor cu un pic de candoare...