Cand ne dam seama ca iubim cu adevarat si ca de fapt nu e o obsesie? Daca persoana iubita nu ne mai vrea in viata ei, iar noi nu acceptam asta, sa fie din cauza iubirii sau a obsesiei ? Prin ce se defineste obsesia?

Iubirea poate exista doar din partea unei persoane? Multe intrebari intalnesc de genul: " il/o iubesc dar nu ma iubeste, sau nu stie ca il/o iubesc". Cum poti iubi pe cineva pe care nu il cunosti, doar pt ca il vezi in preajma ta, la scoala, la serviciu, pe strada...este oare aceasta o obsesie ?

As dori sa spun si eu cateva cuvinte, de fapt cateva idei proprii sau formate in timp despre
acest lucru. Se spune ca o iubire...este suma imprimarilor subconstiente de acelasi tip...in doua suflete si minti diferite si, in timp am observat ca asa este...cautam, instinctiv, pe cei
ce seamana cu noi, gandesc ca noi si doresc ceea de dorim noi....si, ii atragem pe cei asemenea noua.

Cateodata, datorita imprimarilor imprumutate ( gen, toti barbatii sunt niste nenorociti,niste porci, lipsiti de respect,etc.)....si asa....ceea ce simtim (dorinta de a iubi) si ceea ce ni s-a imprimat...se cam bat cap in cap..se amalgameaza si iese "eu il iubesc, dar el nu ma iubeste" pentru ca de fapt noi dorim una dar ne comportam diferit....si de fapt nu iubim ci suntem "obsedati" de dorinta de a iubi si suntem barati de ceea ce ne-a fost "implementat"ca educatie si prejudecata.

Am spus, este o parere pur personala, nu adevar universal....dar merita gandita!

Multumesc pentru atentie!

Iubirea este numele pentru dorinta si cautarea intregului. Cand ne gandim la iubire si trebuie sa alegem o culoare, imediat ne gandim la rosu, culoarea pasiunii, a dorintei, a focului. Culoarea rosie, trezeste in noi niste sentimente aparte, intense, dragostea ne inunda inima.

Aceasta afirmatie este valabila si cand vine vorba de dragoste. Iubirea este jarul pus pe focul inimii, dorinta arzatoare de a-l avea doar pentru noi pe partener, dorinta intregirii. Iubirea ne ofera privilegiul de a nu mai fi doar “o jumatate de om”, ci de a fi un intreg alaturi de cel de langa noi, alaturi de dragostea noastra. Cand iubim, dorim. Pe parcurs ce dragostea se intensifica, si dorinta devine mai arzatoare, dependenta de celalalt este indescriptibila.

Ne dorim ca acele clipe sa dureze o vesnicie, vrem sa oferim iubire si sa primim iubire, ne dorim sa lungim ziua, ne dorim sa fie totul bine, ne dorim sa tinem “a doua noastra inima” langa noi in permanenta, ne dorim sa profitam de fiecare moment, ne dorim sa facem maximul in toate domeniile. Toate se rezuma la o singura dorinta: la dorinta de a simti aceeasi iubire pentru tot restul vietii. Totusi dragostea ne poate intregi, doar daca persoana pe care o iubim ne intregeste.

Este dificil sa gasim persoana ideala pentru aceasta “sarcina” insa dragostea ne poate ajuta foarte mult, dorinta de a o avea alaturi si speranta ca dorinta ni se va implini, cu siguranta vor aduce dragostea adevarata in inimile noastre.

Atunci cind mi-a batut pentru prima oara la poarta inimii mele,eu nu am vrut sa-i deschid.La cea de-a doua sa vizita am reusit sa-i zaresc doar chipul gingas. Cind mi-a venit in ospetie a treia oara am deschis sa stau de vorba cu ea.Era atit de frumoasa! Imbracata intr-o rochie lung, cusuta din trandafiri cu spini lungi si ascutiti.

Vazindu-i vesmintul, am inteles ca are si momente fericite dar si din cele mai dificile.In miini purta doi nuferi albi ca neaua care semnifika puritatea sufletelor celor ce iubesc. Pe cap avea un val de matase, care o prindea atit de bine!Am invitat-o sa intre ,dar ea statea in fata mea aidoma unei fantome si zimbea.

Am mai indemnat-o odata,zicindu-i" Intra in inima mea si in sufletul meu.Nu te teme,nu am de gind sa-ti mai inchid usa in fata"Ea m-a crezut si a intrat pe usa sufletului meu.Iar eu sint fericita ca traiesc alaturi de ea......./eseu personal/