Prima jumatate de ora facem spining. Apoi luminile din sala se reduc treptat si raman doar cele difuze, cu tenta violet si stelutele fosforescente de pe tavan. Muzica trece la ritmuri mai lente, asistentii inlatura bicicletele greoaie si facem exercitii la sol pentru coloana si abdomen. Se respira profund si toate ne zgaim concentrate la instructor cu scuza ca altfel nu stim ce avem de facut, dar in realitate il sorbim din ochi ca niste gasculite prostanace care n-au mai vazut in viata lor un barbat bine facut.

La drept vorbind nu e doar bine facut, ci are si un zambet splendid pe care-l divide in mod generos cu noi toate, privindu-ne pe rand cu ochii lui deschisi la culoare ca de motan de rasa, ce rasa habar n-am

Cu muzica asta, cu luminile si cu un instructor ca asta, ai putea sa stai ore in sir la sala fara sa te plictisesti, doar ca ar deveni cam piperat chiar si pentru cele cu portofelul gros. De ce oare vin numai femei? Am vazut odata si un barbat trecut de 50 de ani, dar a obosit repede si dus a fost. Nu a revenit, desi nu cred ca si-a dat duhul.

Dau la pedale sarguincios si-mi trec prin cap tot felul de ganduri desantate legate de instructorul asta. Ma privesc in oglindabine macar ca pe fata mea se vad doar cateva brobonele de sudoare si ceva roseata de la efort (sau de la gandurile cu tenta erotica?!?). Drept in fata lui pedaleaza ca o disperata Clara. Din decolteul adanc stau sa-i salte-n aer sanii mari, precum doua doape de sampanie sub presiune exagerata. Rimelul i s-a prelins pe obraz si pare ca plange cu o lacrima uriasa de clovn. Sub masca de fard o citesc cum saliveaza.

Instructorul nu-i da nici mai mult nici mai putin atentie decat oricareia dintre noi si ne incurajeaza sa lucram cu acelasi zambet distribuit in mod inteligent cu lingurita.

Ne dam de ceasul mortii sa asudam cat mai elegant cu putinta si el accelereaza ritmul gradat pe muzica mixata a lui Andrea Bocelli care pare sa se apropie de un final apoteotic si intr-o fractiune de secunda se declanseaza dezastrul: sanul stang al Clarei explodeaza eliberandu-se din decolteu si in oglinzile uriase de pe pereti se proiecteaza imaginea lui de airbag multiplicata ca o minge trasa la xerox. Clara scoate un sunet ceva intre tipat si scancet si lacrima de rimel se transforma intr-una adevarata, incarcata de rusine pana la refuz. Niciuna dintre noi nu reuseste sa reduca viteza suficient de repede ca sa-i sara-n ajutor si absolut toate uitam de frana automata de sub ghidon, de parca ne-ar fi sters-o cineva cu buretele din minte.

Clara plange de-a binelea. Bocelli ridica vocea la paroxism si oglinzile se dovedesc aceleasi blestemate tradatoare dintotdeauna. Privim neputincioase dezastrul si inainte sa ne dezmeticim cu adevarat, il vedem ca prin vis pe instructor cum salta in aer facand o pirueta spectaculoasa cu bratele incordate pe ghidon. Muschii-i vibreaza atat de puternic in salt ca aproape-i auzim trosnind, dar se pare ca sunt unsi bine. Rotile bicicletei lui se invart inca in gol si de pe bratul drept i se desfasoara intr-o miscare circulara, precisa si serpuitoare in acelasi timp, prosopul turcoaz cu care-i acopera pieptul Clarei.

Totul a durat doar cateva secunde, dar noi suntem extaziate si-l gratificam cu ropote de aplauze. Clara-si uita necazul si-si sterge lacrimile cu coltul prosopului, indesandu-si sanul inapoi la cuib acoperindu-se cu capatul celalalt.

La vestiare, inainte sa plecam acasa, inca ne mai impartasim impresiile cu privire la eveniment. Toate fetele sunt impresionate. Clara nu se vede nicaieri. In capatul coridorului e doar femeia de servici care ne priveste cu un lictis-plictis evident. Plescaie guma si ne arunca intr-o doara: aha, v-a servit scena cu tata pe-afara si saltul acrobatic, hai?. Ramanem intepenite. O face de patru ani cu Clara si vad ca inca mai tinece fraiere!

Se indeparteaza clatinand din cap si noi ne privim cu perplexitate una pe alta. Un singur lucru ni se citeste suplimentar pe fete: o uram pe femeia de servici!