Am iubit - intotdeauna- cu tot sufletul, din toata inima si m-am dedicat complet unei relatii de dragoste fara ezitari sau cu jumatate de masura. Deveneam dependenta de partener si ma durea fiecare particica a trupului si a sufletului cand auzeam c-are treaba si intarzie la intalnire sau ca trebuie sa plece undeva si nu ne vom vedea cateva zile.

Cu timpul, am invatat sa ma controlez, m-am autoeducat. Imi place sa fiu stapana pe mine si pe sentimentele, reactiile si strarile mele. Nu mi-am dorit niciodata sa ajung sclava barbatului sau sa devin dependenta de iubit intr-atat incat sa nu pot sta nici macar o zi fara el.

Iubirea este cel mai frumos sentiment posibil si apreciez extrem de mult reactiile pline de afectiune ale unui individ, insa ma dezgusta cand acesta devine posesiv, critic, imi analizeaza fiecare miscare si-mi vaneaza fiecare greseala.

Ma detasez cu repeziciune de el si nu ii acord o a doua sansa. N-are rost! Oricat de mult ar incerca sa se schimbe, nu va reusi. Ce rost are sa se schimbe, trebuie sa-l iei asa cum este daca-ti convinedaca nu, next!