Mireasma unei primaveri, ale acelei primaveri in care ar fi trebuit sa ma simt libera; ciudat cum ne mai incatusam noi uneori asa... de buna voie, ca apoi sa ne dorim libertatea. O libertate recapatata cu puterile unei ultime zvicniri. Parca-ti porti sufletul asemeni unui evadat, furisandu-l chiar si de propriile-ti priviri.Ti-e mila de el sarmanul la cit de zdrentuit si insingerat incearca sa mai tina pasul cu trupul caruia-i apartine. Singura compensatie este doar aceea ca si el este liber odata cu fiinta.

Au trecut ceva primaveri de-atunci - isi spuse ea, si... uite, e inca o data vremea castanilor in floare.Surade inspirand adanc, pasind mai departe printre sirul batranelor bancute. Este o ora mult prea matinala pentru multi, o ora la care aleile parcului abia ce se scalda in lumina diminetii. Stia desigur ca va fi singura pe acele alei, doar ea si castanii in floare.

Isi asculta sunetul pasilor pe caldaramul inca umed de-o ploaie in noapte, inspira adanc intr-o adiere a crud si pamant, a lemn greu si batran in trunchiuri inca roditoare. Isi oferea acest moment ca un rasfat, nu ca o izolare, nu ca o singuratate ci ca o regasire.

In cele din urma se aseza pe una din bancutele din apropierea schitului.Nu avea de gand sa intre in lacasul de rugaciune; o facea uneori, din pacate de cele mai multe ori doar in momente grele, si nu pentru ca si-ar fi facut vre-o selectie a acestora.

Avusese o tura de noapte teribila,isi simtea corpul ca un plumb.Intinzandu-si mainile asemeni unor aripi pe spatarul bancii isi petrecu picior peste picior. Lasa capul apoi pe spate,si privind catre sus,strivi incet sub pleoape imagine de nori,de cer.Isi odihnea in ea ca fiecare din noi,povestea...Si avea ce sa odihneasca!

Nu mai era o femeie intr-atat de tanara; desi in plinatatea varstei, tamplele-i sant albe, si chiar daca chipul nu-i poarta riduri, o anume umbra il insoteste permanent.Doar ochii i-au ramas aceeasi,....aceeasi in fata vietii ca si-n fata mortii, doar culoarea lor a ramas neschimbata desi s-au dezis de-atatea ori de suflet.

Cat cu referire la constitutia fizica, poate trece la categoria celor cu predilectie catre ingrasare.De-a lungul timpului a avut doua mari oscilatii in extremele kilogramelor.Citise undeva ca,sentimentul de nesiguranta,de frica,de instabilitate emotionala duce favorabil la cumularea kilogramelor corporale; bine...aceasta sa zicem ca ii fusese ca o explicatie (fiinta mult prea mentala, adepta ''de ce-ului'',are permanenta tendinta a cautarii explicatilor), atata doar ca,nivelul ei interior se extinde dincolo de explicatii, dorind solutii...Sunetul unor sirene o fac sa revina din letargia acestor ganduri.

Deschide ochii, si privind in jur constata ca este inca singura , ca inca poate fi doar ea si padurea.Zambi ... era un fel de gest reflex , nu stie cand il capatase...nu-l facea constient in astfel de contexte,ci doar il percepea.Isi multumea ei, invatase nu de mult timp sa-si multumeasca, nu se regasise...si nici nu stie daca o sa se mai regaseasca vreodata,insa macar stia ca EA exista undeva in ea.Stia ca pentru a te regasi inseamna sa te impaci cu tine,dar ca sa reusesti sa te impaci cu tine ar trebui intai sa te ierti...Si s-ar ierta daca ar fi atat de simplu !

Da, acum chiar dorea o tigara; casca usor,si cu privirea cauta pachetul de tigari in geanta.Il deschide,scoate o tigara si si-o aprinde.Trage din ea cu setea dependentului de nicotina.Incercase de multe ori sa se lase de fumat (de cele mai multe ori cu gindul ), retinuse chiar o glumita pe seama acestui subiect, glumita ce-o spunea de cite ori era provocata asupra temei: "...aaa, e atat de usor sa te lasi de fumat, am facut-o doar de-atatea ori..."

Bine-nteles ca este usor sarcastica afirmatia, insa si ea este atat de constienta ca acest gen de sarcasm este un fel de... a doua natura a ei. Daca n-ar fi avut acest sarcasm,daca n-ar fi avut abilitatea de-a ironiza si a se autoironiza in cele mai cumplite momente din viata ei,probabil ca demult s-ar fi incheiat totul.

In clipa aceea ii trecu prin minte o nastrusnica idee: ce-ar fi daca si-ar da un nume ''ei'' in trecutul sau, sa se numeasca...(?!)

Ei dragele mele, daca va atrage povestirea si doriti chiar sa contribuiti cu pareri si sugestii,atunci ce ziceti sa-i dam personajului un mic ajutor, s-o inspiram sa-si gaseasca un nume. Principiul acestei povesti va fi cel al ''Noptilor Seherezadei'' , daca va fi citita devenind incitanta, va merita scrierea ei.

Frumoasa poveste. Acum nu sunt inspirata pentru a-i da un nume personajului, dar ma voi gandi la asta

Cred că aş numi-o MonicaSemnificatia numelui Monica: Provine de la numele grecesc Monika, avand sensul de "singur, solitar, pustinic".