Aproape miezul lui noiembrie si primii fulgi de nea se-nvart in spirale asupra orasului, in aerul rece al diminetii. Un miros de zi glaciala inteapa narile si gulerele se strang in jurul gaturilor, mai aproape, tot mai aproape. Trecatorii sunt grabiti, manati de frig si de fulgii care li se topesc pe fata, repezindu-se sa traverseze si sa ajunga cat mai curand la destinatie.
Din viteza, ma izbeste in plin un barbat cu barbia afundata in fular. Imi cad toate dosarele din mapa si privesc cu disperare cum documentele unuia dintre cei mai dificili clienti ai mei se stropesc de noroi. Intr-o secunda mi se naruie toata munca din ultimile patru zile si simt cum imi vajaie capul. Ma vad deja concediata si cu CV-ul postat pe toate site-urile de jobbing, asteptand la nesfarsit sa fiu chemata de vreo firma disperata.
Spre surprinderea mea, individul se intoarce pe calcaiele-i de tanc sovietic, isi scoate barbia din fular si incepe sa ma ajute la cules de hartii cu infrigurare (si la propriu si la figurat). Il aud ingaimand niste scuze si in cele din urma ridic privirea-mi deznadajduita si intalnesc doi ochi verzi pe o frunte usor incruntata de o evidenta senzatie de stanjeneala. Se scuza din nou si continua sa-mi adune hartiile. Nu-i nimic, sper doar sa nu ma dea afara raspund eu imbunata de aceasta neasteptata buna cuviinta si, de ce sa nu recunosc, si de ochii verzi pentru care am o mare slabiciune de cand ma stiu.
Isi arunca privirea pe documentele stropite si incearca sa le stearga cumva cu maneca hanoracului sau de cel putin 500 de euro de la Mammut. Aproape ca-mi scapa un suspin cand il vad cum isi murdareste ceasul Maurice Lacroix, dar el pare a nu se sinchisi catusi de putin. Isi pironeste ochii pe una din hartiile mele si cu surprindere, il aud pronuntand numele clientului meu cel dificil. Mda, spun eu cu amaraciune, cred ca va fi chiar el cel care ma va lasa fara servici dupa isprava asta cu picturile rupestre de noroi peste actele sale originalenu cred ca apreciaza arta abstracta. Ma grabesc sa-i iau din maini mapa cu acte, pentru a salva ceea ce se mai poate din confidentialitatea continutului, dar zambetul lui ma ia pe neasteptate.
Uite ca am gasit solutia pentru a ma revansa, il aud rostind cu multumire in glas. E unchiul meu, mai adauga si-mi intinde o carte de vizita. Suna-ma de indata ce ajungi la birou si te asigur ca nu vei avea nici un fel de probleme cu el, indiferent despre ce e vorba in documentatie.
Se asigura ca sunt in ordine, controland cu privirea sa nu fi pierdut ceva, apoi imi cuprinde umarul stang in causul palmei si ma scutura usurel, cu un gest de imbarbatare: suna-ma neaparat!. Ma gandesc ca nu prea o sa am incotro, asa ca incuviintez din cap cu multa convingere si ne vedem amandoi de drum. Gandurile-mi sunt un pic ravasite de aceasta prezenta surprinzatoare, de usoara dara de after shave si de cartea de vizita pe care o tin strans in buzunar, cu teama sa nu cumva sa-mi pierd ultima sansa de semnare a contractului la care lucrez de cateva zile.
Alo, sunt eu, impiedicata de pe trecerea de pietoni de azi dimineta, remember me?. De la capatul celalalt se aude un ras potolit care-mi ajunge pe undeva prin stomac si-mi rascoleste niste porniri salbatice. Discutam cateva minute bune si ma incredinteaza ca la intalnirea de astazi de la ora 11, voi avea contractul semnat si in plus o recomandare super in fata sefilor. Ii multumesc anticipat si-mi pun nadejdea in aceasta convorbire mai mult decat as vrea. I-o si marturisesc cu toata sinceritatea si il aud din nou razand. Apoi ma invita la cina.
La 11 lucrurile decurg exact asa cum a spus elunchiul se dovedeste a fi administratorul sau de afaceri si ma priveste usor admirativ in timp ce imi tot lauda profesionalismul. Seful fixeaza mirat actele originale manjite de noroi uscat si nu mai intelege nimic, dar cum cel mai important contract al anului a fost semnat si parafat, nu-l mai intereseaza detaliile. Totul e bine cand se termina cu bine.
Dar pentru mine inca nu s-a terminat. Mai e si cina din seara asta. Cu primii fulgi, iubirea?!? Om trai si om vedea.