IUBIREA ne poartă în corabia vieţii ca pe o coajă de nucă aruncată în valurile tumultoase ale mărilor, la discreţia vânturilor sau uraganelor, a vârtejelor din adâncuri...
DESTINUL face din visurile noastre lacrimi amare ce se usucă pe bătrâna uitare? De ce IUBIREA, în jocul ei şăgalnic, aruncă reproşuri, uitare peste visele de mai ce se scutută la prima adiere?
Despre asta, dragii mei doresc să vorbim; despre iubirea implinită sau neîmplinită, despre dorinţe, speranţe, lacrimi si zâmbete. Pe toate cu voi doresc să le impărtăşesc.
 |
Iubirea este oare o scuză?
|
Comentariile membrilor
miti2003
___DESTINUL ne poartă în corabia vieţii. O coajă de nucă aruncată în valurile tumultoase ale mărilor, in discreţia vânturilor, a vârtejelor din adâncuri...
___IUBIREA transforma visurile noastre in lacrimi amare? Gandurile mi se spargeau la malul mintii. Veneam in fiecare an la mare, in acelasi loc, sperand ca intr-o zi are sa-si aduca aminte... si a are sa se reintoarca la... locul nostru. Locul in care marea ne-a ascultat juramintele... naive.
___A trecut TIMPUL peste mine, nu mai sunt o naiva, cu toate astea nu ma pot opri in a reveni pe aceasi plaja, dimineata-n zori, la prima adiere ca sa ascult strigatul albatrosilor care parca mai ieri iti inganau cuvintele... pe care doar ei le-au auzit.
___E oare cineva acolo care sa vrea sa-mi IMPARTASEASCA asteptarea?