Nu ma inteleg cu parintii!!!
Copii si parintii, doua generatii ce nu s-au inteles niciodata cum trebuie. Diferentele intre ei sunt considerabile. Anii cel putin douazeci la numar, intre ei, isi spun cuvantul. Parintii intotdeauna sunt mai grijuli, cu ochii pe odraselele lor care devin din ce in ce mai exasperate fata de atitudinea extrem de grijulie a aparintilor. Incep discutiile in contradictoriu la orice ora din zi si din noapte. Copii incearca cu orice pret sa se impuna, sa demonstreze ca punctual lor de vedere este cel correct, cel important.
Unii trebuie sa cedeze si deobcei se intampla sa o faca cei mai invarsta, mai cu experienta. Atitudinea celor tineri devine unori extreme de impertinenta iar parintele se vede pus in fata unei situatii limita, dusa la extreme. Nu mai stie cum trebuie sa reactioneze si ii uimeste atitudinea tinerilor, una lipsita de bun simt.
Tinerii simt acut nevoia de schimbare. Au nevoie de ea. Aceasta face parte din procesul de formare a personalităţii lor. Adulţii, clar, au personalitatea formata si sunt mai conservatori. Chiar daca aparent lucrurile sunt simple, fiecare generaţie vrea sa fie respectata. Iar pentru a obţine respectul, fiecare generatie duce o batalie crancena. Tinerii de cele mai multe ori isi impună punctul de vedere şi îşi sfideaza parintii iar adultii nu gasesc, intotdeauna, modalitati potrivite pentru se face cat mai expliciti
"Si parintii considera ca au, mereu, dreptate si trebuie să fie ascultaţi. Un astfel de comportament naste revolta în randul tinerei generatii, care sustin ca au dreptul să se exprime liber. Daca atunci cand ajung la varsta adolescentei, copiii isi considera parintii prieteni, conflictul dintre generatii este ca şi rezolvat. Pe scurt, încurajarea constructiva a copiilor, în toate formele ei, este cheia dezamorsarii conflictului dintre generatii." (adevarul.ro)











Comentarii
boghea
Lui Daniela,mama lui Paul, un copil de 7 ani, nu îi place când acesta „se enervează” Dacă i se refuză ciocolată, acesta dă din picioare, strigă, apoi e morăcănos. Daniela se simte dezarmată şi strigă şi ea, la rândul ei: „Ai mâcat deja una, nu eşti cuminte deloc, du-te în camera ta că mă scoţi din minţi”. După ce se enervează, se simte vinovată. Scenariul se repetă şi, de fiecare dată, Paul îşi primeşte ciocolata, uneori cu o palmîă la fund ca supliment. Daniela hotărăşte să rezolve o dată problema.Îşi iubeşte fiul, dar vrea să-l înveţe să asculte. Este momemntul săi accepte furia în momentele de frustrare, fără a-l ampliofica printr-un comportament neadecvat.Vrând să schimbe situaţia, mama decide să-şi schimbe propriul mod de a reacţiona, şi nu pe cel al lui Paul. De fiecare dată când i se va cere ceva ce ea nu vrea să-i dea, îi va spune răsincat „nu”, îi explică motivul şi încearcă să îi propună o soluţie pentru viitor: „Îţi dau ciocolată data viitoare sau în aşte împrejurări”. Paul se enervează, dar ea rămâne calmă si spune: „Înţeleg că nu îţi place, nu de deloc plăcut să vrei ciocolată şi să nu ţi se dea”. Apoi îşi face timp să îl ia în braţe şi să-ţi exprime frustrarea. Încetul cu încetul, Paul înţelege că nu poate primi tot ce vrea, dar că mama lui este totuşi prezentă şi îl iubeşte.Desigur, îşi manifestă nemulţumirea, însă lucrurile nu mai capătă amploare, iar Daniela se simte mult mai bine. Schimbarea nu s-a produs dintr-o dată. Paul era obişnuit cu reacţia mamei sale şi cu modul în care se derula lucrurile înainte, dar acum se obiţnuieşte cu un alt stil.